Nivelul scăzut al feritinei – cum se poate crește?

Un nivel scăzut al feritinei indică faptul că rezervele de fier din organism pot fi limitate. În 1937, feritina a fost izolată din splina calului, ceea ce a reprezentat o etapă importantă în înțelegerea modului de stocare a fierului în țesuturi. De atunci, feritina a devenit unul dintre parametrii cei mai frecvent măsurați în evaluarea metabolismului fierului. Concentrația acesteia este deosebit de utilă atunci când apar simptome precum slăbiciune, toleranță redusă la efort, paloare a pielii, unghii fragile sau căderea accentuată a părului.

1. Caracteristicile feritinei
2. Fierul în organism
3. Dieta și feritina
4. Întrebări frecvente – Nivel scăzut de feritină: cum se poate crește nivelul acesteia?

Caracteristicile feritinei

Feritina este o proteină care stochează fierul într-o formă sigură. Poate fi comparată cu un depozit intern, din care organismul se aprovizionează atunci când are nevoie de fier pentru procese fiziologice importante. Cea mai mare cantitate de feritină se găsește în celulele ficatului, splinei, măduvei osoase și mușchilor, în timp ce în sânge se măsoară doar o mică parte din aceasta, care oferă informații indirecte despre mărimea rezervelor de fier.

O concentrație scăzută de feritină sugerează cel mai adesea că rezervele de fier sunt reduse, înainte chiar de apariția unor modificări evidente în morfologia sângelui. Totuși, acest lucru nu înseamnă că rezultatul trebuie interpretat separat de alți parametri. Feritina este, de asemenea, o proteină de fază acută, motiv pentru care concentrația sa poate crește în contextul unei stări inflamatorii, al unei infecții, al bolilor hepatice sau al altor solicitări ale organismului.

Un nivel scăzut al feritinei poate apărea în cazul unui aport insuficient de fier în alimentație, al menstruațiilor abundente, al unui necesar crescut, al efortului fizic intens, al tulburărilor de absorbție sau al pierderilor cronice de sânge. Măsurarea feritinei în sine nu indică cauza problemei, dar permite evaluarea dacă rezervele de fier sunt suficiente pentru nevoile actuale ale organismului.

„Feritina este ca un cont de economii pentru fier – când rezervele scad, organismul se descurcă o vreme fără simptome, dar mai devreme sau mai târziu începe să resimtă lipsa rezervelor.” Tomasz Maciołek, fizioterapeut și antrenor

Fierul în organism

Fierul este un element mineral necesar pentru funcționarea corectă a organismului, deoarece participă la numeroase procese legate de sânge, energie și activitatea celulară. Potrivit Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, fierul contribuie la producerea corectă a globulelor roșii și a hemoglobinei. Hemoglobina este o proteină prezentă în globulele roșii, care leagă oxigenul și permite transportul acestuia către țesuturi.

EFSA a recunoscut, de asemenea, că fierul contribuie la transportul corect al oxigenului în organism, susține metabolismul energetic normal, contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, susține funcțiile cognitive normale, contribuie la desfășurarea normală a diviziunilor celulare și contribuie la reducerea senzației de oboseală și epuizare. Aceste afirmații se referă la funcțiile normale ale organismului și nu înseamnă că fierul are efect terapeutic sau că simpla sa administrare elimină toate cauzele unui nivel scăzut de feritină.

Exemple de intervale de referință pentru concentrația de feritină în funcție de sex și vârstă

Dieta și feritina

Dieta poate contribui la refacerea rezervelor de fier, în special atunci când nivelul scăzut al feritinei se datorează unui aport insuficient, unui necesar crescut sau unei combinații necorespunzătoare de alimente în cadrul meselor. Fierul hemic, prezent în produsele de origine animală, precum carnea, organele, peștele și fructele de mare, este cel mai ușor de asimilat.

Produsele vegetale, printre care semințele de leguminoase, tofu, semințele de dovleac, susanul, nucile, crupe de hrișcă, fulgii de ovăz, pătrunjelul și legumele cu frunze verzi, furnizează fier nehemic, a cărui absorbție depinde mai mult de compoziția întregii mese. Vitamina C poate contribui la asimilarea acestuia, de aceea este recomandat să combinați mesele bogate în fier cu legume și fructe, precum ardeiul gras, pătrunjelul, broccoli, varza murată, căpșunile, kiwi, citricele sau coacăzele negre.

În plus, absorbția fierului nehemic poate fi mai slabă atunci când masa este însoțită de cafea sau ceai, în special dacă acestea sunt tari, de aceea poate fi benefic să se păstreze un interval de timp între consumul acestora și sursa principală de fier. În mod similar, cantitățile mari de calciu consumate simultan cu o masă bogată în fier pot reduce disponibilitatea acestuia, deși acest lucru nu înseamnă că este necesară eliminarea produselor lactate din dietă.

O dietă care susține nivelul feritinei ar trebui să asigure, de asemenea, o cantitate adecvată de proteine, folati, vitamina B12 și energie, deoarece aceste componente sunt importante pentru producția corectă a sângelui. În cazul unui nivel foarte scăzut de feritină, al simptomelor severe, al bolilor cronice, al sarcinii, al menstruațiilor abundente sau al suspiciunii de sângerări din tractul digestiv, simpla modificare a dietei poate fi insuficientă și necesită o evaluare medicală.

Întrebări frecvente – Nivel scăzut de feritină: cum se poate crește nivelul acesteia?

Un nivel scăzut de feritină înseamnă întotdeauna o carență de fier?

De cele mai multe ori, o concentrație scăzută de feritină indică o scădere a rezervelor de fier din organism. Interpretarea rezultatului ar trebui însă să țină cont și de alți parametri, precum hemoleucograma, concentrația de fier, transferina sau saturația transferinei cu fier.

Ce alimente este recomandat să consumăm în cazul unui nivel scăzut de feritină?

Carnea, organele, peștele și fructele de mare sunt surse bune de fier hemic. Fierul nehemic se găsește, printre altele, în leguminoase, tofu, semințe de dovleac, susan, fulgi de ovăz și legume cu frunze verzi. Este recomandat să le combinați cu alimente bogate în vitamina C.

Cât de repede se poate crește nivelul feritinei?

Refacerea rezervelor de fier necesită, de obicei, timp. În funcție de cauza și gradul de deficit, procesul poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. Controalele periodice ajută la evaluarea eficacității tratamentului.

Poate un nivel scăzut de feritină să provoace oboseală?

Da. Un nivel scăzut de feritină este adesea însoțit de simptome precum oboseală cronică, slăbiciune, scăderea toleranței la efort, amețeli sau dificultăți de concentrare.

Persoanele active fizic sunt mai expuse riscului de a avea un nivel scăzut de feritină?

Da, în special sportivii de anduranță. Efortul fizic intens poate crește necesarul de fier și pierderile de fier, de aceea monitorizarea parametrilor metabolismului fierului este un element important al monitorizării stării de sănătate.

Suplimentarea cu fier este întotdeauna necesară?

Nu. În unele cazuri, îmbunătățirea calității alimentației poate fi suficientă. Totuși, decizia privind suplimentarea trebuie luată pe baza rezultatelor analizelor și a consultării cu un specialist.

Când este indicat să consultați un medic?

Consultarea este recomandată în special în cazul unui nivel foarte scăzut al feritinei, al simptomelor severe, al menstruațiilor abundente, al sarcinii, al bolilor cronice, al suspiciunii de sângerări din tractul digestiv sau atunci când, în ciuda modificărilor aduse dietei, nivelul feritinei nu se îmbunătățește.

Surse:

• Al-Naseem, A., Sallam, A., Choudhury, S., & Thachil, J. (2021). Iron deficiency without anaemia: a diagnosis that matters. Clinical medicine (London, England), 21(2), 107–113. https://doi.org/10.7861/clinmed.2020-0582
• Piskin, E., Cianciosi, D., Gulec, S., Tomas, M., & Capanoglu, E. (2022). Iron Absorption: Factors, Limitations, and Improvement Methods. ACS omega, 7(24), 20441–20456. https://doi.org/10.1021/acsomega.2c01833
• Rohr, M., Brandenburg, V., & Brunner-La Rocca, H. P. (2023). How to diagnose iron deficiency in chronic disease: A review of current methods and potential marker for the outcome. European journal of medical research, 28(1), 15. https://doi.org/10.1186/s40001-022-00922-6